Lucrările de finalizare ale primei investiții KÉSZ Group în România au început

Lucrările de finalizare ale complexului de business Hexagon Offices & Apartment au fost demarate pe data de 7 septembrie, moment marcat de un eveniment oficial – Hexagon Offices & Apartments Kick Off Event. Investiția Grupului KÉSZ în această clădire de birouri este de peste 25 de milioane de euro, iar deschiderea oficiala a acesteia va avea loc in Martie, 2019.

 

La eveniment au participat reprezentanți ai Grupului KÉSZ precum și delegați ai celor mai importante companii de construcții, imobiliare, arhitectură, proiectare, utilaje și design interior din Cluj-Napoca. Agenda evenimentului a inclus spargerea simbolică a unei sticle de șampanie, îngroparea unei capsule a timpului în carcasa unui stâlp de armătură verticală precum și tăierea panglicii șantierului moment ce anunța oficial începerea lucrărilor.

The completion of KÉSZ Group's first investment in Romania has begun

Invitații s-au bucurat de posibilitatea de a urmări îndeaproape, de pe terasa cladirii unde a avut loc evenimentul, lucrările ce se desfășurau în premisele complexului, timp în care au participat activ la sesiuni de networking.

Punctul culminant al lansării oficiale a fost discursul susținut de László Szalados, CTO KÉSZ Grup.

 

“Grupul KÉSZ este prezent în România din anul 2001 prin sucursala din Cluj-Napoca, care este organizația cea mai dinamică a grupului nostru de firme. With the motivation to emphasise our presence, we are committed to this project and to revitalising the Calea Turzii area. Through this investment, we provide our future partners with a high-end, light-filled, XXIst century building –  thus supporting each of them in their endeavours to grow. Printr-un mediu inspirant și o panoramă frumoasă aducem un aport la succesele partenerilor. După o istorie încărcată, clădirea este din nou zgomotoasă de utilajele de construcții. In 7 months we will finalise  an iconic building worthy of Cluj-Napoca”a declarant László Szalados, CTO KÉSZ Grup.

The completion of KÉSZ Group's first investment in Romania has begun

The completion of KÉSZ Group's first investment in Romania has begun

The completion of KÉSZ Group's first investment in Romania has begun

The completion of KÉSZ Group's first investment in Romania has begun

 

Clădirea este finalizată în proporție de 60%.

 

Hexagon Offices & Apartments este prima investiție a grupului KÉSZ în România, în valoare de 25 de milioane de euro.Clădirea este certificată BREAAM, și are o suprafață de peste 25.000 mp. Mai mult decât atât, complexul de business își propune să revitalizeze Calea Turzii, prin oferirea de facilități practice și de petrecere a timpului liber și pentru locuitorii cartierelor învecinate – Bună Ziua, Zorilor și Europa, punând la dispoziția tuturor un restaurant internațional, sală de fitness, cafenea, supermarket și un skybar la etajul 9.

Misiunea Hexagon Offices & Apartments este de a oferi un complex de business de cea mai înaltă calitate, pentru a crea o experiență de “work&living” excepțională, atât pentru cei care vor lucra în clădire cât și pentru locuitorii zonelor rezidențiale din împrejurimi.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *